Cununia religioasa ortodoxa este una dintre cele mai importante parti si obiceiuri ale unei nunti. Aceasta simbolizeaza unirea celor doi miri in fata martorilor vazuti si nevazuti si primirea binecuvantarii pentru noua viata impreuna. Cununia religioasa este compusa din cateva obiceiuri importante care vor fi surprinse cu discretie de orice fotograf nunti sau cameramani. Un prim pas pe care cei doi miri trebuie sa il faca, este alegerea nasilor – parintii spirituali ai celor doi, care le vor oferi sprijin spiritual si material atunci cand acestia au nevoie. Nasii sunt cei care vor tine lumanarile aprinse in timpul ceremoniei religioase. O alta traditie ce se obisnuieste in timpul ceremoniei religioase este impartasirea dintr-un pahar comun, binecuvantat de catre preot si simbolizand comuniunea celor doi miri, care se vor impartasi impreuna de acum incolo. Punerea pirostriilor o alta traditie specifica unei cununii religioase in care preotul face de 3 ori semnul crucii cu cununile pe fetele mirilor, rostind de cate 3 ori cuvintele “Se cununa robul lui Dumnezeu (numele) cu roaba lui Dumnezeu (numele), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”, apoi le pune pe capul mirelui si apoi al miresei. Alte obiceiuri care se fac la cununia religioasa mai sunt: Gustarea din piscotul inmuiat in vin din care cei doi miri trebuie sa muste de 3 ori, simbolizand convietuirea in dragoste si armonie si unirea intr-un cuget. Si Inconjurul mesei de 3 ori, sub forma de hora ce semnifica bucuria nuntii. Pe langa aceste obiceiuri de care trebuie sa tineti cont in timpul ceremoniei, trebuie sa acordati o mare atentie si urmatoarelor aspecte: – alegerea bisericii. Este recomandat sa faceti cununia religioasa intr-o biserica cu care sunteti familiarizati sau care va place. – Timpul pentru fotografii – acest aspect trebuie si el avut in vedere, iar oricarui fotograf nunti ii va fi de folos. Puteti stabili de comun acord o mica sedinta foto inaintea slujbei si una dupa. Daca se intampla ca nunta programata inaintea voastra sa dureze mai mult decat era preconizat, profitati de acele minute si faceti poze. Astfel, veti umple acel timp intr-un mod creativ si productiv.